Prin ochii tuturor, viata este asemenea anotimpurilor: este frumoasa si senina, dar si rece si sumbra. Ce este viata? De ce ne nastem si apoi murim? Care este in sine scopul vietii? Aceste intrebari capata pe parcurs un raspuns.
Lumea intreaga este asemenea unui teatru colosal, a carui actori principali suntem noi insine. Regizorul rolurilor noaste este Insusi Dumnezeu. Vegheaza asupra spectacolului, incearca sa-si perfectioneze propria creatie, dar decide si cand cineva paraseste scena, iar piesa isi reia cursul firesc cu un actor mai putin, al carui rol il va acoperi doar timpul.
Asemenea unor actori, pasim lent pe scena vietii: ne nastem, crestem, ne dazvoltam intelectual, traim fiorul primei iubiri, ne realizam, imbatranim si vrem sa ne vedem la randul nostru copiii realizati si nepotii crescand, iar in final murim. Insa sunt multi dintre noi care sunt scosi din "scena" chiar inainte de a face primii pasi sau inainte de a-si vedea copiii traindu-si adolescenta si realizandu-se. Ne intrebam atunci care este scopul existentei noastre daca Dumnezeu ne cheama langa El atat de devreme ?
Suntem ca niste pioni care se dueleaza pe un traseu bine conturat: toti vrem sa fim in frunte, dar doar cei mai buni dintre noi reusesc. Nu de putine ori viata este presarata cu obstacole care au rolul de a ne pune la incercare.
Pornind chiar de la zicala: "Ce ti-e scris in frunte ti-e pus", intelegem ca fiecare avem un destin bine conturat inca dinate de a ne naste. Viata este facuta pentru a fi traita, pentru a umple pustietatea acestei lumi.
Zi dupa zi, privim timpul trecand grabit si odata cu el ne grabim si noi, nu ne bucuram de fiecare raza de soare sau moment frumos, suntem mereu pe fuga sau mult prea ocupati si ne trezim intr-o zi intrebandu-ne cat suntem de aproape de ultima bataie de inima, de ultima respiratie sau de ultimul zambet si ne gandim cat de mult ar fi contat fiecare gest marunt, fiecare moment de fericire sau moment in care sa le spunem celor din jur ceea ce simtim cu adevarat. Privim in oglinda si uneori realizam ca ar fi trebuit sa facem mai mult, ca nu ar fi trebuit sa lasam incercarile vietii sa ne doboare, ca viata insasi a trecut pe langa noi si nici nu am bagat de seama.
Si totusi, de ce atata agitatie cand jocul vietii are un final? Ce rost mai au trairile si grijile noastre cand stim ca se va tarmina odata totul?
Privesc cerul plin de nori sumbri care trec lent, fara oprire si gasesc raspunsul: viata noastra nu se termina niciodata, de indata ce pasim in lumea cealalta, o luam de la capat si scriem mereu si mereu in cartea sufletului nostru o noua poveste, plina de trairi si cugetari noi: "Povestea jocului continuu al vietii noastre".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu